Festivalul de filme drive-in ajunge pe litoral din acest weekend

Începând de mâine, 14 august, toți cei aflați pe litoralul Mării Negre se vor putea bucura de cele mai iubite filme, fiindcă festivalul în aer liber MOV(I)E On – filme de bine ajunge în Constanța și Năvodari. Festivalul va avea loc în fiecare weekend până pe 20 septembrie, în parcările magazinelor Kaufland, în sistem drive-in, unde participanții sunt așteptați gratuit.

MOV(I)E ON este un proiect dedicat comunității, organizat de Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B, prin care Kaufland România își încurajează și motivează clienții să depășească mai ușor emoțiile crizei provocate de pandemie, folosind a șaptea artă – filmul. Astfel, toate filmele ce vor fi difuzate au la bază mesaje pozitive, despre puterea de a învinge și depăși obstacole, despre importanța de a găsi bucurie în viață și despre a-i ajuta pe ceilalți.
Vor fi difuzate filme pe toate gusturile, atât clasice, cât și recente, câștigătoare de premii și mult apreciate, cum sunt ,,Jumanji”, ,,The Bucket List”, celebrul musical ,,Mamma Mia! O luăm de la capăt”, ,,Fast & Furious”, ,,Dansând în ploaie” sau producții românești, precum ,,Moromeții 2”.

Proiecțiile de filme în aer liber în sistem drive-in încep la ora 21:00 și vor avea loc astfel:
Vineri, 14 august – duminică, 16 august – Kaufland Năvodari, str.Constanței nr.26
Vineri, 21 august – duminică, 23 august – Kaufland Constanța Viile Noi, bd. Aurel Vlaicu nr.36
Vineri, 28 august – duminică, 30 august – Kaufland Constanța Maritimo, bd. Aurel Vlaicu nr.218
Vineri, 4 septembrie – duminică, 6 septembrie – Kaufland Constanța Maritimo, bd. Aurel Vlaicu nr.218
Vineri, 11 septembrie – duminică, 13 septembrie – Kaufland Constanța Obor (ICIL), bd. 1 Decembrie 1918 nr.21
Vineri, 18 septembrie – duminică, 20 septembrie – Kaufland Constanța Obor (ICIL), bd. 1 Decembrie 1918 nr.21

Proiecțiile se fac pe ecran de mari dimensiuni.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, în ordinea sosirii și cu respectarea obligatorie a tuturor normelor de siguranță. Organizatorii au pregătit un spațiu complet sigur, cu măsuri de delimitare a distanței între scaune sau mașini, amplasarea stațiilor cu dezinfectant și verificarea purtării măștii de protecție de către toți participanții.

PROGRAM COMPLET DRIVE-IN NĂVODARI & CONSTANȚA

14-16 august – Kaufland Năvodari, str.Constanței nr.26
vineri, 14 august – DOUĂ LOZURI (românesc, comedie, 2017, 86 min, N-15|Nerecomandat sub 15 ani)
sâmbătă, 15 august – MAREA PROVOCARE: LE MANS ’66 / THE GRAND CHALLENGE: LE MANS ’66 (acțiune, sport, 2019, 153 min, AG|Audiență Generală)
duminică, 16 august – GOL PUȘCĂ / THE FULL MONTY (comedie, 1997, 91 min, N-15|Nerecomandat sub 15 ani)

21-23 august – Kaufland Constanța Viile Noi, bd. Aurel Vlaicu nr.36
vineri, 21 august – S-A NĂSCUT O STEA / A STAR IS BORN (dramă, muzică, 2018, 135 min, AP-12|Acordul părinților pt. copii sub 12 ani)
sâmbătă, 22 august – JUMANJI: NIVELUL URMĂTOR / JUMANJI: THE NEXT LEVEL (acțiune, aventuri, 2019, 114 min, AP-12|Acordul părinților pt. copii sub 12 ani)
duminică, 23 august – URSUL (românesc, comedie, dramă, 2011, 83 min, N-15|Nerecomandat sub 15 ani)

28-30 august – Kaufland Constanța Maritimo, bd. Aurel Vlaicu nr.218
vineri, 28 august – POVESTEA UNUI PIERDE-VARĂ (românesc, comedie, 2018, 100 min, AP-12|Acordul părinților pt. copii sub 12 ani)
sâmbătă, 29 august – MAMMA MIA! O LUĂM DE LA CAPĂT (comedie, muzical, 2018, 118 min, AG|Audiență Generală)
duminică, 30 august -DOLITTLE (aventuri, comedie, 2020, 93 min, AG|Audiență Generală)

4-6 septembrie – Kaufland Constanța Maritimo, str. Aurel Vlaicu nr.218
vineri, 4 septembrie – FAMILIE DE-A GATA / INSTANT FAMILY (comedie, 2019, 118 min, AG|Audiență Generală)
sâmbătă, 5 septembrie – FURIOS ȘI IUTE: HOBBS&SHAW (acțiune, aventuri, 2019, 134 min, AP-12|Acordul părinților pt. copii sub 12 ani)
duminică, 6 septembrie – ASISTENT DE (NE)VOIE / THE UPSIDE (comedie, dramă, 127 min, AP-12|Acordul părinților pt. copii sub 12 ani)

11-13 septembrie – Kaufland Constanța Obor (ICIL), bd. 1 Decembrie 1918 nr.21
vineri, 11 septembrie – DANSÂND ÎN PLOAIE / SINGIN’ IN THE RAIN (clasic, musical, 1952, 103 min, AG|Audiență Generală)
sâmbătă, 12 septembrie – YESTERDAY (comedie, muzică, 2019, 116 min, AG|Audiență Generală)
duminică, 13 septembrie – OMUL SPECTACOL / THE GREATEST SHOWMAN (biografic, dramă, 2017, 104 min, AG|Audiență Generală)

18-20 septembrie – Kaufland Constanța Obor (ICIL), bd. 1 Decembrie 1918 nr.21
vineri, 18 septembrie – MOROMEȚII 2 (românesc, dramă, 2018, 109 min, AG|Audiență Generală)
sâmbătă, 19 septembrie – ULTIMELE DORINȚE / THE BUCKET LIST (comedie, dramă, 2007, 97 min, AG|Audiență Generală)
duminică, 20 septembrie – CE-ȘI DORESC BĂRBAȚII / WHAT MEN WANT (comedie, romantic, 2019, 117 min, N-15|Nerecomandat sub 15 ani)