Gura bate curul. Sfârșitul politic al Vlădeascăi

Circulă mai multe vorbe înțelepte care subliniază importanța legăturii dintre gândire și deschiderea gurii, dintre care, nu voi cădea tentației de a alege filozofica exprimare ”Dacă tăcea, filozof rămânea”, ci pe aia care spune că ”Gura bate curul”, exprimare ce mi se pare că este o caracterizare mult mai potrivită pentru modul în care fosta viceprimăriță de la Medgidia, Luminița Vlădescu, un politician minor, lipsit de anvergură, născut pentru locul doi, purtătorul veșnic de geantă, strecurat inexplicabil într-un mecanism politic neiertător așa cum este cel social-democrat, s-a desfășurat în viața publică.

Realitatea se cunoaște, este inutil să mai intru în detalii, doar o voi consemna ca punct de plecare: Luminița Vlădescu a fost demisă – eliberată, pentru pudibonzi și proceduriști – din funcția de viceprimar al orașului Medgidia, prin votul unei majorități a consilierilor locali. Fapt care, cred că nu s-ar fi întâmplat, dacă nu s-ar fi trezit, pentru a foarte multă oară zbierând în biserică, cel mai probabil la sfatul unor consultanți din apropierea politică și mediatică, poate nepricepuți, poate interesați s-o vadă pe doamna pesedistă pe scaunul de lângă ușă, cu bocceaua-n mână, gata să plece la mănăstiri. Fiindcă exact ăsta este viitorul politic al fostei viceprimărițe, pelerinajul cu pensionari, posibil mult mai potrivit pentru abilitățile sale de conducere.

Practic, gura a bătut curul la momentul potrivit pentru Medgidia, fiindcă, dincolo de tensiunile politice inutile pe care doamna respectivă le crea, n-am văzut-o niciodată cărând în spate un proiect pentru orașul care o plătea gras în fiecare lună. Cu excepția unor cleveteli îndelungi, din care , dacă le goleai de zorzoane, nu mai rămânea nimic, Luminița Vlădescu pare că doar s-a bucurat de bucatele publice, ba a mai și agonisit câte ceva prin buzunare, conform declarațiilor de avere și interese din 2012 încoace, de când se bucură de statutul de viceprimar, în timp ce concetățenii ei plecau la muncă în Spania și Italia.

Cu alte cuvinte, editlitar vorbind, mi s-a părut tot timpul că meseria respectivei doamne era să ocupe un birou în Primărie. Cu secretară și cafeluțe. Și multă, multă gargară. Altfel, n-am văzut-o implicată în NICI UN PROIECT IMPORTANT. Nu la tăiat panglica și păpat pișcoturile. La rânit, cum zice țăranul gospodar cu animale în bătătură. La rânit.

De fapt, îmi vine în minte un cântec al transpiratului ăla de Cotabiță, care cred că i se potrivește foarte bine și al cărui refren am impresia că a început să se audă și prin birourile de la partid, pe unde îl fredonează niște colegi zâmbind mulțumiți:

Fiecare zi fără tine
Mă face să mă simt din ce în ce mai bine
O urmă de parfum și mult-mult praf pe drum
E tot ce lași în urma ta…