Horia Țuțuianu: Până unde poate merge interesul politic în defavoarea unor instituții care au nevoie de soluții concrete, nu de bătălii politicianiste

”Se dovedește încă o dată, dacă mai era cazul, că înțelegerile politice, pe sub masă, sunt deasupra derulării unui act administrativ normal și firesc.

Constat cu surprindere că „stimabilii” consilieri PNL și-au descoperit brusc apetențe culturale, chiar dacă niciuna dintre acțiunile acestora nu a demonstrat de-a lungul timpului că sunt preocupați de realele probleme ale instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Constanța.

Personal mă întreb până unde poate merge interesul politic în defavoarea unor instituții care au nevoie la acest moment de soluții concrete, nu de bătălii politicianiste. Este inadmisibil să lași o instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Constanța fără conducere, aruncată în haos de consilierii PNL, care nu au venit și cu soluții concrete pentru rezolvarea situației pe care au provocat-o.

Cât privește capacitatea și performanțele directorului interimar al Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța, Nicoleta Bercaru, pentru a nu fi considerat părtinitor, nu fac nicio apreciere, însă îi invit pe consilierii PNL să citească CV-ul doamnei și, nu în ultimul rând, să viziteze Școala Nicolae Tonitza pentru a vedea ce poate să facă un manager implicat în problemele instituției pe care o conduce. Și dacă tot vorbim de competențe și dacă tot vorbim de performanțe profesionale, poate ne explică și nouă vreun consilier județean, local din PNL sau vreun membru PNL care au fost acestea în cazul numirii lui Bogdan Bola la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, precum și în cazul altor numiri în alte instituții ale statului.

Cât despre situația managerului de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Sorin Colesniuc, consider că ar fi o pierdere de timp să le mai explic unor consilieri PNL, care au gândit strict politic, ce a reușit să realizeze acesta pentru muzeu și îi invit și la MINAC, instituție în care am convingerea că nu le-au călcat picioarele nici măcar înaintea votului de astăzi.

Vreau să va mai spun că dacă atitudini precum cele de astăzi înseamnă unificarea dreptei, cu regret și strângere de inimă îi anunț pe cetățenii județului Constanța că posibilitatea ca acest hibrid politic să preia frâiele administrative se va dovedi o catastrofă în toate aspectele vieții lor.

La final, vreau să reamintesc, nu neapărat consilierilor PNL a căror memorie politică lasă de dorit, cât fiecărui cetățean al acestui județ că eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, încă de la preluarea mandatului, m-am implicat împreună cu echipa în toată problematica instiuțiilor din subordine, stare de fapt care s-a concretizat în creșterea calității vieții constănțenilor, sub toate aspectele ei. Nu același lucru se poate spune despre consilierii liberali, cei care, în patru ani, nu au făcut altceva decât zgomot și multă politică într-o instituție în care ar trebui să primeze interesul cetățeanului.”

Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța