Înscrieri și probe ONLINE la Facultatea de Arte a Universității Ovidius

Facultatea de Arte a UOC își așteaptă viitorii studenți la sesiunea de vară a Admiterii 2020, în perioada 6 iulie -1 august 2020, pentru programele de licență și master. În acest interval vor avea loc înscrierile, susținerea probelor de concurs și înmatricularea pentru toate programele de studii de licență: Artele Spectacolului (Actorie), Artele Spectacolului (Coregrafie), Interpretare Muzicală-Canto, Muzică, Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, dar și pentru cele de master: Arta actorului de music-hall, Arta spectacolului liric, Arta educației muzicale, Educația vizuală prin studiul peisajului și figurii.

Înscrierea la admitere se va realiza exclusiv online, pe platforma: https://admitereonline.univ-ovidius.ro/.
Probele de concurs se vor desfășura tot online, pe platforme care permit interacțiunea audio-video. Probele pot fi consultate aici: https://admitere.univ-ovidius.ro/facultatea-de-arte/

Calendarul probelor de concurs este următorul:

Studii universitate de licență

Artele Spectacolului (Actorie)
Proba I, Proba 2: 30 iulie, ora 10:00, online

Artele Spectacolului (Coregrafie)
Proba I, Proba 2: 31 iulie, ora 10:00, online

Interpretare Muzicală (Canto)
Proba I: 29 iulie, ora 09.00, online
Proba II: 29 iulie, ora 18:00, online

Muzică
Proba I, Proba II: 28 iulie, ora 09:00, online

Pedagogia Artelor Plastice și Decorative
Proba I, Proba II: 27 iulie, ora 09:00, online

Studii universitare de master

Arta actorului de music-hall
Proba I, Proba II: 31 iulie, ora 15:00, online

Arta spectacolului liric
Proba I, Proba II: 29 iulie, ora 13:00, online

Arta educației muzicale
Proba I, Proba II: 28 iulie, ora 17:00, online

Educația vizuală prin studiul peisajului și figurii
Proba: 27 iulie, ora 17:00, online