La beci sau la cimitir?

Dacă în locul izolatului Orban ar fi fost primul meu șef, nea Petrică Drugă, ministrul Vela ar fi încasat o scatoalcă peste ceafă. Parcă îl văd pe nea Petrică, înalt, solid, cu halatul lui verde, întrebându-l pe Vela: Ce faci, mă, acolo, dai sare pizdii? Să-l scuze doamnele pe nea Petrică, dar, la el, asta însemna că te tot moșmondești în loc să faci o treabă clară, serioasă și care să rezolve problema.

Am așteptat două ore cu toții un mesaj răspicat al autorităților și am primit o gângăveală incoerentă a unui nene care este în stare să facă de neînțeles chiar și propoziția ANA ARE MERE.

E drept, a mârâit amenințător că citește o ordonanță militară. OR-DO-NAN-ȚĂ MI-LI-TA-RĂ, a repetat de vreo două ori pe silabe, probabil ca să ne sperie, ceea ce mi-a amintit de un banc de pe vremuri, în care soldatul sovietic, care n-avea de nici unele, nu ave nici pușcă, săracul, dar l-au învățat superiorii că nu e neapărat să ai pușcă, e suficient să lași impresia că ai, așadar, când stă în boschet și pândește inamicul, să strige ”Pușchi, pușchi” și inamicul se va speria. Exact așa a făcut soldatul sovietic, iar din boschetul de vizavi s-a auzit clar și mândru, cu accent rusesc inconfundabil ”Tanchi, tanchi!”

”Pușchi, pușchi” a bolborosit, în această seară ministrul Vela, seară în care popor și presă așteptau o decizie fermă, care să trimită zurbagii la beci, înainte să ne trimită ei pe noi la cimitir…