Libertatea Presei? Parastasul Libertății Presei, poate…

O minunată doamnă mi-a urat, ieri, mulți ani pentru Ziua Libertății Presei. N-am vrut să o resping abrupt. O făcea sincer. Deși, nu mă mai revendic la lumea presei decât tangent. Respir niște aer în apropiere, ronțăi un pișcot…
Nici pentru legătura asta firavă nu prea cred că avem ce sărbători. Poate un parastas vesel să cântăm.

Presa locală a ajuns doar o târguială cu banul politic (public sau privat e dirijat din același resort). Acolo unde mai este ceva orgoliu și suficientă valoare personală (nu de grup) se mai păstrează niște aparențe, se mimează un pic și interesul public. Acolo unde nu este decât foame de bani și privilegii, unde oamenii vin la muncă să ia ”pâinica” din mâna ”alor noștri” n-a mai rămas decât o imagine jalnică a slugărelii.
Presa națională este imaginea militantismului fără perdea, fiecare cu-ai lui, fără ieșiri din front. Excepțiile se tratează cu execuții sumare și lipsite de explicații.

E mult de vorbit, însă, pe scurt, foamea de profit maximizat și moartea scrupulelor profesionale sunt motivele prăbușirii presei care ar trebui să aibă la bază interesul public. Restul sunt smiorcăieli justificative.

Nu, nu mă simt jurnalist, dar admit asta câteodată, mai ales în public, fiind prea complicat și prea îndelung-plicticos să explici oamenilor care au auzit de câinele democrației că, în meseria asta, sunt prea mulți nechemați, pe care nu-i consider jurnaliști, pentru care nu am respect, doar toleranță, a căror singură menire este potolirea mațului chiorăitor. Așa scap ușor de apelativul amintit, cu o strângere de mână și un zâmbet. Bloger, scriitoraș la gazeta online proprie sau povestitor de istorii apuse și prezente în propriile emisiuni de televiziune, da, însă asta nu mă face jurnalist, ci mai degrabă entertainer.
Sunt doar un Cetățean. Atâta tot.