Mircea Dobre: Guvernul LuCovid Orban ne îmbracă-n Pepsiglas

”De la-nceputul anului asistăm la cea mai mare bătaie de joc a unui guvern care a reușit performanța nesperată de a-ngropa turismul românesc, după 3 ani de creșteri constante.

Turismul a fost lovit fără milă și orice încercare de resuscitare i-a fost refuzată. Creșterile din ultimii 3 ani au fost anulate de deciziile aberante, marca LuCovid, iar în continuare se ignoră orice măsură care ar putea ajuta. La schimb ni se dă soluția “salvatoare”: Pepsiglas! – probabil o nouă substanță letală, pe care s-o bem cu paiul, prin măștile cumpărate din China la prețuri mai mari decât cu cât se vând pe piața liberă, în lipsa celor produse la noi de supraperformantul guvern care a reușit să cumpere tot din China un utilaj-minune nefuncțional. Dar ce mai e 1 milion de euro pe timp de pandemie?…

Despre turism pot spune că unii dintre noi ne-am străduit să-l creștem – și am reușit! – iar alții au vrut să arate că poate fi falimentat în maximum 6 luni. Și aproape au reușit.

Împreună cu cei din federațiile patronale am lucrat și inițiat Legea 170/2016 privind impozitul specific unor activități (impozitul forfetar), una dintre cele mai importante legi pentru mediul de afaceri din domeniul turismului. Apoi, în anul 2017, am reușit din calitatea de ministru al turismului să realizez cu colegii din minister OUG 46/2017 care a stat la baza acordării, în ultimii doi ani, a voucherelor de vacanță. Două măsuri prin care am atins trei obiective si-anume: să oferim angajaților șansa de a putea pleca în concedii, să fiscalizăm domeniul turismului și să creștem turismul intern. Speram, nu doar eu, că… totul va fi bine! Și a urmat dezastrul.

Nu există niciun studiu care să arate că restaurantele sunt “focare” și trebuie să stea închise. Doar OMS a decis, la începutul pandemiei, să le declare ca atare. În luna a opta a anului 2020 încă nu e niciun studiu care să confirme pericolul și, mai mult, în “țările civilizate” – care nu sunt considerate “ciuma Europei” – restaurantele funcționează și cu servire în interior. La noi nu se poate. Iar închiderea teraselor după ora 23.00 arată cât de aberante pot fi deciziile celor de care depinde astăzi soarta noastră. Ce se întâmplă după ora 23.00? Sare Covidul pe mesenii distanțați regulamentar, când bate orologiul de ora 23? Sare la beregată, pe bieții ospătari, care până atunci erau protejați?

Dacă acest guvern – intrat în istoria românilor cu supranumele LuCovid – nu ia măcar acum decizia de a deschide restaurantele și de a renunța la aberația cu închiderea teraselor după ora 23.00, de la 15 august sau măcar de la 1 septembrie, arată un singur lucru: că are ca țintă distrugerea iremediabilă a turismului românesc. Cine are nevoie de viitoarele falimente?”

Mircea Dobre, deputat Pro România
(sursa: mirceadobre.ro)