Ovidiu Cupșa: Copile, vreau să rămâi în Constanța!

”Constanța a devenit după 1990 centru universitar.
După greva foamei făcută de studenții de la marină – grevă la care am participat și eu, în februarie ’90.
În același an, în casa regretatului profesor Dumitrașcu, s-a elaborat și actul de înființare a Universității „Ovidius”.
Astăzi absolvenții liceelor constănțene pot face cursuri superioare în Constanța la universitățile de stat sau private. Totuși, mulți preferă Bucureștiul sau alte centre universitare.

Deși universitățile constănțene sunt bune, de cele mai multe ori motivele sunt legate de cariera ulterioară.
Pentru că, din păcate, piața muncii în Constanța e lipsită de perspective.
Un loc de muncă în specialitatea absolvită e de cele mai multe ori o Fata Morgana.

Doar cam jumătate din studenții mei de la Universitatea Maritimă reușesc să plece pe mare din cauza lipsei unor burse pentru cadeți și a unei flote comerciale românești.
La alte specialități lucrurile sunt și mai complicate.
Sub jumătate din absolvenții de universități găsesc locuri de muncă în specialitatea lor în Constanța.
Mulți tineri acceptă orice fel de job, uneori subcalificat, iar alții sunt nevoiți să plece spre alte orașe românești sau europene.

Să fii tânar și să pleci departe de familia ta – nu e ușor.
Să fii părinte și să-ți plece copilul în lume – e și mai greu.
Dar când tinerii pleacă dintr-un oraș mare, precum Constanța, e de-a dreptul revoltător.
Un oraș care nu are interconectată școala cu piața muncii nu face decât să-și exporte viitorul, acceptând să moară încet.

Lucrurile se pot schimba numai printr-o abordare integrată: administrație locală, universități, investitori, guvern.
Crearea unor parcuri industriale și a unor facilități fiscale de către administrația locală poate atrage investitorii, care caută un mediu favorabil.

Investitorii pot coopera cu universitățile pentru a selecta și pregăti viitorii absolvenți în regim de internship. Universitățile își pot adapta specialitățile și cifrele de școlarizare pentru a răspunde cererii locale.
Guvernul poate facilita prin înlesniri fiscale pentru companii și burse pentru studenți această cooperare.

Un investitor care ia în concesiune un teren pe mai nimic poate fi motivat să preia absolvenți locali, să califice la locul de muncă, să construiască campusuri pentru tineri specialiști și să se implice în comunitate.
Multinaționalele chiar au această cultură peste tot în lume.

Guvernul are ceva programe de integrare a tinerilor absolvenți, de reconversie și relocare.
Destul de timide, dar mai pot fi upgradate.
Iar universitățile își pot adapta specialitățile dacă există o cerere în piață.

Mai rămâne ca administrația locală să aibă curajul să cumpere câteva zeci de hectare de teren agricol de pe teritoriul UAT Constanța, să traseze niște drumuri și să tragă utilități, să dea niște scutiri la taxele și impozitele locale și să elibereze pe repede înainte avize și autorizări.
Așa se creează parcurile industriale!

Apoi să promoveze asta pe toate căile: misiuni economice, canale guvernamentale, presă națională și internațională, site-uri de specialitate.
Să țipe peste tot despre avantajele noastre de oraș-port și dorința de a atrage investiții, până se prinde tot mapamondul că ne-am schimbat atitudinea și suntem deschiși.

Investițiile inițiale se recuperează înzecit economic și social.
Și, mai cu seamă, ne ținem copiii acasă.
Cu cât mai mulți tineri specialiști sau calificați vor rămâne în Constanța, cu atât vom avea un viitor mai bun.
Dacă ținem departe investitorii, de fapt ne ținem departe tineretul.

Să ne ferească Dumnezeu să rămânem niște pensionari singuri, care-și văd copiii doar pe skype, messenger sau watsapp.
Hai să facem tot ce e omenește posibil să ne ținem copiii acasă!
Să poată trăi decent, să găsească un loc de muncă, să-și construiască familii, cariere și case aici, nu într-un alt colț de lume.
Nu vom reuși peste noapte să creăm o economie locală prosperă, dar trebuie să începem de undeva, altfel ne vom exporta masiv tinerii decenii la rând.

Eu vreau să-ncerc să-mi țin copiii acasă. Tu?”

Sursa: Facebook – Ovidiu Cupșa