OVIDIU: Se inaugurează Atelierul Brâncuși, expoziție cu 25 de lucrări ale marelui sculptor

Arhiepiscopia Tomisului, Academia Tomitană și Primăria orașului Ovidiu vă invită la o conferință de presă ce are ca subiect lansarea proiectului „Sărbătorile Europei”.

Evenimentul se va desfășura miercuri, 16 sept. 2020, la ora 15:00, la Pavilionul Expozițional din orașul Ovidiu (situat în parcul de pe Faleza Ovidiu) și va fi susținut de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, George Scupra, primarul orașului Ovidiu, Barbu Constantin, președintele Academiei Dimitrie Cantemir, Mihai Lupu, membru PNL, candidat la președinția Consiliului Județean Constanța, Rodion Gheorghiță, sculptor.

Proiectul își propune reunirea unor personalități literare și artistice din peste 30 de țări, precum și inaugurarea „Atelierului Brâncuși”, o expoziție ce conține 25 de lucrări din cele 102 lucrări pierdute sau distruse ale marelui sculptor, realizate în bronz, piatră și ghips. În decurs de un an vor fi realizate și celelalte 77 de lucrări.