Petiție a la Caragiale Pesedistul: N-am semnat și nici nu-mi place

Circulă o petiție online pe Facebook în care sunt spânzurați, împușcați și, după aia, luați la bătaie numiții Stroe și Dumitrache, fruntași PSD Constanța, cu scopul de a-i trimite la organizația de babalâci tablagii (no ofense, n-are legătură cu funcția și gradu, trăiți!) din parcul Tăbăcărie.

Din curiozitate, m-am uitat la semnături, care abia au sughițat peste 100, chiar și în condițiile în care majoritatea covârșitoare sunt ”la secret”, și unde apar nume sonore din organizația județeană, între care Cristian Cârjaliu, Marilena Dragnea, Lucian Lungoci, ceea ce mi s-a părut de-a dreptul ciudat. Cum nu mă trag de izmene cu toată lumea din frăția celor trei trandafiri, am întrebat pe cei din leatul meu, nu întâmplător și oameni cu ceva funcțioare în partid: Lucian Lungoci – secretar executiv și Marilena Dragnea – secretar executiv adjunct.

Amândoi au confirmat că semnăturile sunt în fals și că nici nu susțin genul ăsta de politică din stradă. ”Cine are ceva de spus să spună în partid, să își susțină punctul de vedere acolo. Politica se face în partid, nu cu zbierete și nici cu petiții mincinoase” a spus Lungoci. ”Există o gașcă limitată care ar vrea partidul pe persoana lor fizică. Normal că nu susțin așa ceva” a spus și Marilena Dragnea.

Dacă mă întrebați pe mine cine a organizat un rateu cu 100 de semnături, desprins din desenele animate, acela ar putea fi un domn care îl numea pe Decebal Făgădău ”fratele meu” când avea nevoie de el, îl dădea afară pe Felix Stroe la un șpriț și visa să fie cel mai iubit fiu al județului.

Ghici, ghicitoarea mea!