PMN: O baladă dobrogeană uitată – Luna şi Soarele şi Povestea Podurilor peste Mare

În urmă cu mai bine de 150 de ani, în satele dobrogene de la mal de mare se cânta o baladă extrem de frumoasă, cea a Lunii… Folcloristul şi istoricul G. Dem Teodorescu a cules-o şi publicat-o, fermecat de elementele inedite cuprinse în acest mit pontic.

Povestea începe cu prezentarea mândrului Soare, prinţ al lumii: “Foaie verde de cicoare / În prunduţ de mare / Iată că-mi răsare / Puternicul Soare / Ce vrea să se nsoare”. Astrul zilei îşi caută mireasă peste tot în lume, însă nu găseşte niciuna care să îi fie dragă. Nouă ani “că mi-a tot umblat / Lumea-n lung şi-n lat”, până când, supărat, se întoarce acasă pe meleagurile natale, la malul Mării. Când ajunge aici, el se întâlneşte cu cele nouă surori ale sale. Cea mai mică dintre ele şi pe care Soarele nu o mai văzuse de copilă era Ileana, Doamna Florilor, o fată de o frumuseţe extraordinară.

Soarele se îndrăgosteşte pe dată şi hotărăşte ca ea să îi fie mireasă, chiar dacă Legile Firii nu permit acest lucru. Fata îl refuză îngrozită: „Und s-a mai văzut / Şi s-a cunoscut / Und s-a auzit / Şi s-a pomenit”. Prinţul zilei este însă orbit şi nu ţine seama de nimic, continuă să insiste ca fata să îi devină soaţă.

Ileana, speriată, caută… CONTINUAREA în Poveștile Mării Negre