PNL Constanța, de la elefantul Manea la peștele Chițac

Prin 2008, zău că nu știu a cui a fost ideea, candidatul PNL pentru Primăria Constanța Victor Manea a fost pus de strategii partidului să umble prin oraș cu elefantul. Dincolo de faptul că nu a înțeles nimeni care era legătura dintre Manea și elefant – a fost slobozită propagandistic o explicație alambicată și neconvingătoare despre pachidermul care înfulecă mazăre -, bietul candidat s-a mai și făcut de râs prin urbe ”c-a venit circul în frunte cu penelistul ăla gras”, citez din folclorul local. Cine își mai amintește scorul pe care l-a obținut Victor Manea atunci? Ceva în jurul a 11%, deși echipa de jafnici ai portofelului îi juraseră candidatului că i-a pus trompa-n cap lui Mazăre.

Am tras speranță că gânditorii campaniilor liberale au învățat ceva din povestea asta. Așa cum au reușit să învețe de la alegerile  trecute și până acum că ponegrirea josnică a familiei unui candidat aduce puncte tocmai celui acoperit de flegme. Greu, dar au băgat la cap. Se dovedește, însă, că la vremuri disperate, strategii galbeni scapă iar elefantu-n porumb.

Mai deunăzi, am văzut un clip online cu Vergil Chițac pus să înoate și să ne spună nouă, alegătorilor, c-ar fi bine să-l alegem pe el, fiindcă el știe să înoate și, pe chestia asta, o să ne construiască un bazin de înot de dimensiuni olimpice. Băi, nene, și l-au filmat ai noștri de ziceai că te uiți la Lumea Apelor cu Kevin Costner, doar că în rolul lui Kevin Costner juca Vergil Chițac: ba pe sub apă, ba pe deasupra, ba cum respira zgomotos. Săracu’ om, după ce a dat de cinșpe – douăjde ori din brațe, și-a gâfâit poezia electorală către public din poziția ”cu chiloții uzi la vedere”. Și eu, care credeam că trebuie să-l alegem ca să îi forțeze cu amenzi și amenințări de expropriere pe proprietarii de case de patrimoniu din zona istorică ca să-și repare clădirile (scuze, nea Gabi Comănescu, nu e vina mea), sau ca să le dărâme construcțiile ilegale tuturor dezvoltatorilor ăia răi (hahahahahaa, nu m-am putut abține, nea Grigore!) sau, în fine, ca să îi învețe minte pe ”autiști” și ”alienați” să mai comenteze ticălos ce zice domnia sa la televizor.

Domnu’ Vergil, să știți, înotați binișor pentru un viitor pensionar cu două pensii speciale barosane, una de la Armată și una de la Parlament, dar mie mi-ar fi plăcut dacă în clip ar fi apărut și sirena Alina Plugaru, despre care am auzit că știe să ftă foarte bine și, dacă o alegem, poate ne construiește un bordel, ca să înghesuim toate curvele acolo, doar-doar se curăță și politica noastră locală…

LATER EDIT Băi, îmi spune un cititor că visul vieții lui era să-l vadă pe Vergil în chiloți…