S-a dus dracului solidaritatea noastră

Acum 100 de ani, Iașiul și-a asumat postura de de capitală de război. După căderea Bucureștiului sub ocupație germană, sute de mii de refugiați au luat drumul Moldovei, ultima provincie românească liberă, aducând cu ei dramele unor oameni loviți de nenorociri și previziunile unei sărăcii cumplite, greu de imaginat astăzi. Populația Iașului a crescut brusc, în doar câteva săptămâni, de la 70.000 de locuitori la peste 300.000 de locuitori, fără a socoti efectivele militare, românești și rusești, staționate în oraș sau în apropierea lui. De asemenea, dacă, potrivit datelor obținute ca urmare a recensământului din 1912, Moldova avea 2.131.527 de locuitori, acestora li s-au adăugat, potrivit estimărilor, cei 1.500.000 de refugiați, civili și militari români, precum și cei 1.000.000 de militari ruși, ca și mii de prizonieri și internați civili.Curând, în Moldova izbucnea o molimă cumplită, tifosul exantematic, care a secerat viețile a aproape 300.000 de civili și soldați, dar și a 350 de medici, 1000 de sanitari, care au încercat să-și salveze compatrioții chiar cu prețul vieții lor. Locuitorii și autoritățile au făcut tot ce a fost omenește posibil pentru ca viața să funcționeze, într-un EFORT DE SOLIDARITATE NEMAIÎNTÂLNIT în istoria României.

Astăzi, când nu doar România, dar aproape întreaga planetă se pregătește de un război diferit, cu un dușman mult mai perfid, pe care nu îl poți vedea, împotriva nu poți să alergi în izmene, cu baioneta în mână, 1500 de oameni, deocamdată, probabil mai multe mii, dacă situația o va cere, sunt pe cale să vină în Mamaia și alte câteva stațiuni de pe Litoral, cu statut de carantinați – refugiați. Cetățeni români care au fost suprinși de răxboiul cu coronavirusul într-o țară care numără morții cu miile, oameni care vor să vină acasă fiindcă nu mai au locuri de muncă, fiindcă nu mai au resurse de supraviețurie și, da, probabil fiindcă nu mai au cum și de unde să fure și unde să cerșească. Întorcându-mă la povestea de mai sus pentru câteva clipe, printre refugiații la Iași din 1916 au fost și hoți și criminali, primiți fără deosebire.

Astăzi, ziua de grație 21 martie 2020, observ cu mâhnire un val de nemulțumiri și, pe alocuri, de instigare la ură împotriva acestor refugiați ai războiului cu coronavirusul și constat că, în locul unor măsuri luate cu rațiune și maximă responsabilitate se produc acte și comunicări publice care arată că, la prima încercare serioasă, s-a dus dracului solidaritatea noastră.