Se oprește apa pe mai multe străzi din Medgidia

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Poporului, din municipiul Medgidia, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, luni – 17 februarie 2020, în intervalul orar 08.00 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Poporului, Republicii, Decebal, Kemal Agi Amet, Tudor Vladimirescu, Radu Negru și Tineretului.

RAJA Constanța: Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.