Senatorul Mihu, inițiativă pentru facilități dedicate personalului medical în luptă cu COVID-19

Senatorul PSD Ștefan Mihu a anunțat aprobarea în plenul Senatul a inițiativei legislative susținute de grup de senatori social-democrați, din care face parte, privind o serie de facilități pentru victimele COVID-19 provenite din rândul personalului medical și al structurilor de urgență.

”După cum este cunoscut, cu puțin timp în urmă, plenul Senatului României a examinat și aprobat, cu o largă majoritate de voturi, proiectul Legii 184 / 2020, vizând « recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID – 19 ».

Demersul legislativ a concretizat inițiativa unui număr de 45 de senatori PSD – din rândul cărora am avut onoarea să mă număr – și evidențiază rolul esențial și efortul excepțional depus în aceste zile și săptămâni de către bravii noștri medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare, cadre militare din structurile DSU din MAI, ambulanțieri, brancardieri și alte categorii de personal asimilat cu cel medical, în eforturile generale privind combaterea teribilei maladii.

O atenție deosebită în economia documentului este acordată – prin asigurarea unor drepturi, facilități, inclusiv pensie de urmaș acolo unde este cazul – situației dramatice a personalului medical care a suferit afecțiuni fizice și/ sau psihice, cauzând un anumit grad de invaliditate, precum și urmașilor cadrelor medicale decedate, ca urmare a participarii la acțiuni medicale împotriva COVID – 19.

Proiectul de lege aprobat de Senat va fi supus, în perioada următoare, examinarii și aprobării Camerei Deputaților, care este for decizional, urmând să ajungă, sperăm noi, cât mai curând la promulgare!