Teatrul de Stat: Eveniment special IN MEMORIAM VASILE COJOCARU

Vineri, 17 ianuarie 2020, actorul Vasile Cojocaru ar fi împlinit 70 de ani.
Avea doar 60 de ani, abia împliniți, atunci când a plecat dincolo, într-o zi geroasă de ianuarie a anului 2010. În 20 ianuarie se împlinesc 10 ani de când cei care l-au iubit îi duc dorul și se vor întâlni pe scena și în sala Teatrului de Stat Constanța pentru a spune acest lucru, fiecare în felul său.

Luni, 20 ianuarie, de la ora 19.00, colegii, foștii studenți, prietenii, familia, spectatorii sunt invitați de Teatrul de Stat Constanța să participe la un eveniment artistic IN MEMORIAM VASILE COJOCARU.

Intrarea este liberă.

Actor, poet, profesor de actorie, Vasile Cojocaru, Ică, pentru prieteni, a marcat în multe și frumoase feluri viața culturală a orașului în care s-a născut și viețile constănțenilor care l-au întâlnit.
Vasile Cojocaru a debutat la Constanța, în 31 octombrie 1974, odată cu regizorul Silviu Purcărete. A fost un actor splendid, cu un talent copleșitor, cu o voce excepțională, gravă și pătrunzătoare.
A realizat peste 50 de roluri pe scena teatrului, a scris scenarii de teatru antic, cuplete de musical, a jucat în filme, a publicat mai multe volume de poezie, consacrându-se ca o mare personalitate culturală a orașului pe care l-a iubit.
A lăsat în urmă amintiri frumoase și regrete sfâșietoare.

În 2001, regretata Georgeta Mărtoiu, secretar literar al teatrului constănțean, scria despre Vasile Cojocaru, în volumul „Thalia ex Ponto”:

„Toate rolurile jucate de Vasile îl atestă ca pe un actor cu mare personalitate, cu gândire înaltă şi cu inteligenţă de sub al cărei control nu scapă nimic. O stare imprecisă şi neliniştitoare de tristeţe, zădărnicie, aspiraţie spre imposibil sau spre nicăieri, venind toate de dincolo de cuvintele textului, învăluie eroii săi dramatici, apropiindu-i de sufletul spectatorului şi fixându-i definitiv acolo, mai bine decât ar face-o vorbele. Mă gândesc la Val Xavier („Omul în piele de şarpe”), la Abel, fiul cel bun din faimosul spectacol „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, la Leonard Brazil („Cum se numeau cei patru Beatles?”), la Boiangiu („Trăsura la scară”) sau la El („Nu sunt Turnul Eiffel”), rol în care a fructificat şi nebănuite calităţi muzicale. Dar mă gândesc în special la rolurile din dramaturgia antică: Oreste („Legendele Atrizilor”), din nou Oreste („Andromaca”), Odiseu („Hecuba”) şi mai ales la strălucitorul său Oedip, căruia actorul i-a conferit umanitate vie şi caldă, indicibilă sfâşiere şi reţinută tristeţe, într-un cuvânt, măreţie tragică, dar omenească.
A realizat, în 25 de ani, aproximativ cincizeci de personaje, foarte multe de dimensiuni copleşitoare, însă socotesc că e departe de a fi dat la iveală tot ceea ce poate. Cred că rolurile mari încă îl aşteaptă – poate Richard, poate Faust. Poate că ele îi vor încununa o viaţă ca o flacără pusă în slujba teatrului.
Vasile Cojocaru este un foarte înzestrat om al condeiului, cunoscător al marii literaturi şi al subtilităţilor limbii. A creat scenariile marilor spectacole de teatru antic „Oedip” şi „Troia”, folosind nu doar dramatugia, ci şi literatura epică a acelei perioade. A scris cupletele pentru musicalul „Regele cerb”. Cu candoare şi umor, a investigat universul copilăriei, publicând un minunat volum de versuri, „Expediţii în miniatură” (Ed. Ion Creangă, 1980), cu lirism şi melancolie cenzurată, pe acela al iubirii, „Imperfectele melancolii” (Ed. Albatros, 1983). A creat textul spectacolului de versuri şi muzică „Lecţie de dragoste la prima vedere”, pe care l-a jucat şi cântat împreună cu Liviu Manolache”.