Chirila refuza “spaga” politica a BPN?

Democrat-liberalul Constantin Chirila, proaspat nominalizat de Boc ca prim vicepresedinte al PDL Constanta, lasa la latitudinea Biroului Permanent National al partidului sa rezolve problemele din organizatia de la Constanta, transmite Radio Sky.

El a declarat colegilor sai ca se bazeaza pe capacitatea lor de a armoniza valorile din PD-L Constanta. Chirila pleaca in vacanta pentru aproape 2 saptamani de zile, iar la intoarcere spera ca scandalul prelungit din organizatia democrat-liberala sa fie stins.

Chirila a fost numit de Consiliul de Coordonare Judetean organizat de rebelii din PD-L Constanta in functia de presedinte al organizatiei judetene. Ulterior, conducerea partidului a infirmat toate hotararile CCj-ului respectiv, insa, in mod curios, desi era exclus, l-a nominalizat pe Chirila in functia de prim vicepresedinte al aceleiasi organizatii judetene. In urma ultimei intalniri la varf, au rezultat o serie de declaratii contradictorii, noul presedinte judetean Mircea Banias afirmand ca a fost prezent la discutii, iar nominalizatul negand orice negociere directa fata-in-fata cu Stolojan sau Boc.

Conform ultimelor decizii, Constantin Chirila si Mihai Petre au fost reconfirmati ca membri ai PD-L, contestatiile lor privind excluderile fiind admise de comisia centrala a partidului.

Despre autor

Constanteanul a scris 5118 articole pe acest site.

Comenteaza

Copyright © 2010 Stiri::Constanteanul.com. All rights reserved.