Harry Tavitian si corul “Sfantul Mina” canta colinde de Craciun in scop caritabil
- Vineri, Decembrie 12, 2008, 12:16
- CULTURA
- 33 views
- Comenteaza
Asezamintele Sfantului Marelui Mucenic Mina invita constantenii, duminica 21 decembrie la Muzeul de Arta, la un concert inedit de Craciun, unde vor putea asculta colinde interpretate de corul „Sfantul Mina” si de pianistul Harry Tavitian.
Fondurile obtinute vor fi donate Centrului de zi „ARCA” pentru persoane cu dizabilitati de pe langa Biserica Sfantul Mare Mucenic Mina.
Biletele (25 RON) se pot procura de la Muzeul de Arta. În holul muzeului beneficiarii Centrului de zi „Arca” vor expune lucrari proprii.
Colinde bizantine cu „Corul Sfantul Mina”
Corul „Sfantul Mina” a fost infiintat in anul 2004 sub forma de corala barbateasca, de catre Parintele paroh Nicolae Picu. Corala a participat de-alungul timpului la Sfintele Slujbe oficiate in Biserica „Sfantul Mina” si a sustinut concerte cu prilejul marilor praznice ale Invierii si Nasterii Mantuitorului si a Adormirii Maicii Domnului.
De asemenea, a sustinut concerte in Suedia, in parohiile Hanhals si Kungsbacka care sprijina Centrul „Arca” in opera caritabila, si a lansat acolo CD-ul de muzica bizantina „Catre Tine, Doamne”. Din iulie 2008, Corala s-a transformat in cor mixt si este formata din absolventi ai Facultatii de Teologie Ortodoxa, studenti ai Facultatii de Arte, artisti lirici si tineri solisti ai Operei constantene.
Dirijorul Corului „Sfantul Mina” este baritonul Catalin Toropoc, artist liric al Operei constantene.
Harry Tavitian prezinta “Cantata de Craciun”
Harry Tavitian isi iubeste orasul natal, de aici si eforturile de a face jazz-ul cunoscut in Constanta, prin organizarea a numeroase concerte, a clubului de jazz, realizarea de emisiuni radio, etc. Intre concertele de la Constanta, memorabile au fost concertele de Craciun, incepand cu anul 1982. Tavitian revine intr-un concert de Craciun la Muzeul de Arta, dupa 7 ani de absenta.
In compozitiile lui Tavitian folclorul este „reinventat” in contextul jazzului. Una din temele preferate a fost inca din 1983 cea a prelucrarilor dupa colinde arhaice romanesti. Asa se intampla si pe compact discul-ul „Nasterea” lansat la inceputul lui noiembrie 2008. In Cantata de Craciun de pe acest CD se intalnesc colinde (fie arhaice romanesti – unele din ele din colectia Béla Bartók – fie de traditie bizantina, fie armenesti) cu negro-spirituals afro-americane – una din formele muzicale primitive din care jazzul insusi s-a nascut. Tavitian va prezenta piesele de pe acest CD in concertul de Craciun de la Muzeul de Arta.
Fondurile obtinute din vanzarea compact discului in seara concertului vor fi donate Centrului Arca.







