Intre doua batai de inima

Avem nevoie de aer, apa, lumina, hrana. Dar pentru a trece dincolo de forma animalica a lui “a fi” ne trebuie si dragoste si umor si mai ales credinta.

Ei bine, aici voiam sa ajung, la dimensiunea religioasa a existentei, la ceea ce inseamna taina crucii din biserica, nelamurirea dulce-dureroasa a lui “crede si nu cerceta”, speranta iertarii de “dincolo”.
Credinta masoara mai multe intensitati, de la om la om, atingand picatura de “o fi ceva” dar si delirul obsesiv al predicatorilor dezlegati pe strazi, care sunt in stare sa-ti dea cu crucea in cap pentru a-ti scoate din creier negarile.
Dumnezeu exista, nu il vedem dar el ne vede. Dumnezeu nu intervine in partea de hazard a vietii, unde se petrec tragedii stupide, nedreptati strigatoare la cer, suferinte greu de imaginat. Dumnezeu ne cere sa credem in el, fara nici o logica. Mai mult, a crede in Dumnezeu inseamna sa-l iubesti.
Si, aici, apare intrebarea: de ce-l iubim noi pe El? More…

Eu una nu cred ca sunt multi oameni capabili de iubire neconditioanata. Cred ca dragostea pentru Dumnezeu imbraca niste forme precise, chiar daca uneori nu ne sunt clare. Iubirea poate sa vina din dorinta de izbavire, iertarea pacatelor ce ne-ar putea marca posibila viata de dupa viata. Sau iubirea poate sa vina din nevoia de a umple o singurate ca o margine de hau; astfel Dumnezeu face ca ceea ce traim sa capete sens si caldura, viata nefiind un accident al fizicii cosmice.
As vrea sa aud mai multi oameni, selectati din diferite medii, raspunzand fara a se gandi prea mult la intrebarea asta: de ce-L iubiti pe Dumnezeu?

Nu stiu de ce, dar am o mare banuiala ca am asculta multe balbaieli ingaimate panicat. Si asta pentru ca sentimentele si credinta catre Dumnezeu sunt vazute ca “trebuie”, “asa e bine” si nu este vorba de ceva simtit pur si simplu.
Exista pe lumea asta oameni buni, putini oameni buni, oameni rai, nu foarte multi oameni rai, si oameni pasivi, care sunt de acord cu cei buni dar nu fac nimic pentru a-i opri pe cei rai. Din pacate, pasivii sunt cei care trag balanta spre partea in care cineva isi baga coada si-si ascute ghearele.

Eu, de copil, am ramas cu impresia ca momentul parasirii vietii asteia va coincide cu cel in care am sa ajung in fata lui Dumnezeu, cand am sa-l cunosc pe cel la care m-am rugat de atatea ori. Cumva, gandul acestei intalnirii ma ajuta sa trec mai usor peste frisonul dat pe sira spinarii de spaima mortii. Acum nu mai sunt asa de sigura de asta.
In schimb, desi nu ma numar printre cei ce-si innoada degetele in cruci cand trec pe langa biserici, traiesc cu impresia ca Dumnezeu nu se ascunde ci mai degraba El nu este vazut. Iar acolo unde nu este vazut el dispare.
Dumnezeu este peste tot, noi suntem cei ce-i dam forma.

Din pacate, de multe ori nu punem pret decat pe ceea ce vedem, ce putem obtine, prea putin stim sa privim dincolo de material.
Revenind la religie si la relatia noastra cu Cel de sus, am observat ca oamenii oscileaza confuzi intre frica de Dumnezeu si dragostea pentru Dumnezeu. Acest lucru ma face sa ma intreb daca nu cumva credinta se afla exact acolo unde se termina teama si incepe iubirea. In acel punct mic, care separa doua batai de inima, facand astfel posibil ritmul.

Despre autor

seron a scris 11 articole pe acest site.

Comenteaza

Copyright © 2010 Stiri::Constanteanul.com. All rights reserved.