TANTI RODICA
- Duminica, Decembrie 2, 2007, 19:10
- Gramaticomanul
- 36 views
- 1 comment
Recunosc sincer ca-mi place sa merg la frizerie. Abia astept sa ma asez in fotoliul moale de client, sa-mi intind picioarele, sa respir cu nesat parfumurile cu iz de camp si s-aud clantaneala neobosita a forfecutei.
Pe vremuri ma duceam la tanti Rodica, o blonda la aproape 35 de ani, pieptoasa si parfumata beton, care se invartea neobosita in jurul meu. Imi placea in mod deosebit ca avea obiceiul sa se lase din spate peste capul meu ca sa ma intrebe daca mai vreau sa ma scurteze in fata. Eu ranjeam ca tantalaul in targ; nu auzeam mai nimic, fiindca sanii ei mari si bine prinsi de sutienul scump cumparat de la vaporeni imi acopereau urechile deja rosii de porniri erotice. Plus ca tanti Rodica ma lauda tot timpul “ce barbat bine sunt” si ofta ca, deh, nu mai are ea 20 de ani ca sa vada cum oi fi eu la 25. Pe vremea aia doar ce impuscasem buletinul si chiar gestul de a-i strecura un bacsis in buzunarul halatului bine strans pe corp mi se parea un act de mare curaj.
Multa vreme am mers foarte rar la tuns, fiindca aveam mare placere la a purta plete, obicei asortat la muzica pe care obisnuiam sa o ascult. Un anumit moment din viata m-a determinat insa– ca un gest de mare sacrificiu – sa renunt la pretioasele plete, sa intru in regimentul celor tunsi „reglementar”. Chiar si asa nu mai merg la tanti Rodica, fiindca n-as suporta sa vad ca, eu bifand 35, ea va fi trecut de 50 de ani. Ma gandesc ca ochii mi-ar fi atrasi inevitabil de fataiala vreunei june ignorante, fapt asemanator cu tradarea, din moment ce imberbul de acum aproape douazeci de ani se simtea ca o a treia cupa la sutien.








pastreaza totul ca un vis frumos ,nu incerca o revedere cu tanti Rodica pt ca s-ar putea transforma in cosmar
)