Radu este un tip aparte. Inca din copilarie avea destule indeletniciri ce il deosebeau de ceilalti tanci care scarpinau praful maidanelor. Respecta ore fixe de masa, accepta stoic sa fie indopat cu untura de peste, basca, dupa masa de pranz, intra la program de somn. Trei ore batute pe muchie. Nici programul de joaca nu era prea generos, caci se executa sub aspra supraveghere: fara sarit garduri, fara fotbal pe maidanul plin de gropi si pietroaie si exclus dat cu leaganul peste cap.
Singurul sport pe care l-a practicat a fost radiotelegrafia. In cadru organizat, la Casa Pionierilor din oras. Atata statea cu difuzoarele pe urechi, incat incepuse sa le vorbeasca putinilor amici in silabe specifice: ti-ti-ti, ta-ta-ta. Ta-ti-tati, ti, ti-ta-ti, ta-ti-ta-ti, ti, ti-ti insemna cercei. Vorbea mai toata ziua in puncte si linii. Ca urmare, i-a fost retezat scurt avantul sportiv. Punct. Vrei sport, faci numai acasa, in camera ta!
Asa s-a apucat Radu de sah, pe care l-a combinat cu yoga, un soi de sport national in acea vreme. Ore intregi statea in varful patului, cu un picior agatat de gat, refacand partide ale marilor maestri. Dupa cateva saptamani, le-a impartasit catorva prieteni din vecini ca nu-l mai poate suporta pe plopul din fata geamului de la dormitor. Dupa spusele lui, respectivul copac nu-i lasa nici o sansa: castiga toate partidele de sah.
Nu l-a crezut nimeni, pana intr-o zi de vara, cand s-a auzit un urlet de fericire de la etajul doi: Mat, ba, ordinarule, cine-o mai juca cu tine de acum incolo!
