Institutul Verde ii invita pe toti oamenii aflati in vacanta la mare pe litoralul romanesc sa ia parte la campania „Vama Verde” si sa semneze petitia „Salvati delfinii din Marea Neagra” cu scopul de a salva speciile de delfini amenintate de braconaj, precum si habitatul din zona costiera a Marii Negre. Cu ocazia lansarii campaniei nationale, Institutul Verde va organiza la Vama Veche de pe 15 august pana pe 5 septembrie diferite evenimente. In Vama, la cortul Institutului Verde de pe plaja (vizavi de terasa Bongo), vor avea loc concerte live, expozitii de fotografie, proiectii de filme documentare.
„Pentru ca numarul delfinilor se imputineaza pe zi ce trece si pentru ca nu putem ramane indiferenti, pentru ca delfinii sunt animale atat de inteligente incat ar trebui considerate fiinte prin lege, Institutul Verde ii invita pe toti romanii sensibili la actele de cruzime la care sunt supuse aceste animale inteligente sa traga un semnal de alarma ca lucrurile se pot intampla altfel atunci cand vorbim despre natura in Romania,” declara Toni Momoc, membru fondator al Institutului, aflat zilele acestea la cortul IV din Vama Veche.
Zeci de exemplare din cele trei specii de delfini care populeaza Marea Neagra au fost descoperite anul acesta pe plajele romanesti. In 2010, au esuat pe plajele dintre Sulina si Vama Veche 72 de exemplare de delfini, iar in 2009 au fost descoperite 106 exemplare esuate. Delfinii au murit fie pentru ca s-au prins in plase de pescuit si s-au inecat, fie in urma impactului cu ambarcatiuni rapide cum ar fi barcile cu motor, skijet-urile etc. „Acest tip de inconstienta trebuie sa inceteze”, declara secretarul Institutului, Silviu Dumitru care adauga ca delfinii ar trebui tratati ca persoane de catre dreptul pozitiv: „Noi consideram ca delfinii sunt egalii oamenilor.”
Singurele trei specii de delfin care patrund in Marea Neagra sunt: Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) si Delphinus delphis (delfinul comun). Pana astazi au
fost monitorizate in apele romanesti aproximativ 2300 de exemplare de delfini din toate cele trei specii existente in Marea Neagra.
Pe langa participarea la fata locului, toti cei care nu ajung pana pe 5 septembrie la Vama Veche pot semna online petitia pentru salvarea delfinilor: http://institutulverde.ro/salvati-delfinii-din-marea-neagra/276