Valentin COMAN
Da, traim cu impresia ca noua nu ni se va intampla asta niciodata. Noi suntem atenti, avem ochiul ager, auzul fin, mirosul dezvoltat si, oricum, in cazul in care nu functioneaza nici unul dintre argumentele expuse deja, avem o stea norocoasa deasupra care vegheaza la procentajul de noroc.
Pana-ntr-o zi. La o cafenea foarte centrala. Cand te taie o grija mica la vezica si dai fuga sa scapi de ea. Intri fuguta in buda, trantesti usa, te zavoresti si… acu vine lovitura: in fata ta sta un rahat urias, verde-maroniu si imputit maxim. Brusc, realizezi ca nu te-a vazut nimeni intrand in urma cu 2 secunde. Erai singur pe hol. Alte 3 secunde pierdute. Cineva incearca clanta. La dracu! O sa te creada asta ca nu tu esti autorul monstrului cu mot din WC? Incerci disperat sa tragi apa. E oprita. Abia acum observi un bidon de 2 litri cu apa pus pe chiuveta. Cu asa ceva nu poti sa rezolvi ce a facut ala dinaintea ta. Auzi pasi topaiti pe culoarul de afara, semn ca ala vrea si el sa se pise un pic si nu pleaca. Pfaaa… Ti-a trecut si pofta de pipilica, nasul da semne de revolta. Ce sa faci? Nerabdatorul mai incearca o data clanta, in semn de putina disperare. Deja a trecut timp suficient cat sa fii tu autorul megacarmazului care ranjeste din closet. Boul din dreptul usii nu vrea sa se duca la dame, unde e liber. Trebuie sa iesi. Oricum nu mai rezisti, ochii iti lacrimeaza, degeaba respiri prin maneca de la camasa.
„Nu te-as sfatui sa intri!” e singura replica, total cretina, autoacuzatoare, care iti iese pe gura in timp ce fugi disperat pe culoarul toaletelor, prin fata uimitului ce asteapta sa intre. Tu fugi prin cafenea, arunci banii pe masa, iti iei catrafusele si iesi pe usa inainte ca martorul sa iasa si sa spuna tuturor ca esti un cacacios odios!
PS Intamplare cat se poate de adevarata, desfasurata la o cafenea din buricul targului constantean.
