Andrei Popescu: Conceptul de vot util este o insultă

”Dragii mei,

De câteva zile bune câţiva candidaţi, cocoţaţi pe nişte cifre ale unor sondaje de opinie greţoase, vorbesc despre irosirea votulului, despre faptul că ei sunt cei mari şi buni, iar noi, cei mici din sondaje, ne aflăm în treabă în această competiţie electorală.

Ştiţi bine, mi-am propus să nu atac pe nimeni, să îmi văd de treabă şi să vorbesc despre Programul meu.
Totuşi, mai mult pentru voi, cei care aveţi încredere în mine şi în ce pot eu, mă văd nevoit să reacţionez.

Eu cred că un candidat puternic nu are de ce să se teamă de ceilalți contracandidați. De la un candidat stăpân pe el, care ştie cine este, care ştie ce vrea şi ce poate, nu pot pleca voturi. Însă atunci când te ajunge din urmă trecutul, când lumea vede că eşti un înveliş gol de conţinut, când toată viaţa ta este o minciună publică, sigur că pierzi voturi. Dar nu le pierzi din cauză că există şi alţi candidaţi pe piaţă, ci din cauza ta, a celui care poate nu ar fi trebuit să candideze din start.

Eu am spus de la bun început cine sunt, cu bune şi rele, mi-am respectat fiecare adversar, mai ales electoratul lui.

Nu mi-am permis niciodată să spun dacă votaţi cu x sunteţi proşti, pentru că asta fac toţi cei care spun că, dacă nu votaţi cu ei, vă irosiți votul.

Conceptul de vot util este o insultă adusă morţilor din decembrie 1989, ei nu au ieşit în stradă pentru ca astăzi, unul sau altul să ne spună cum să votăm. A făcut-o Ceauşescu vreme de 50 de ani.
Eroii de la Revoluţie şi-au vărsat sângele pentru ca fiecare dintre noi să voteze aşa cum îi spune conştiinţa. Iar cine nu a înţeles până astăzi conceptul de suveranitate a votului nu diferă cu mult de Ceauşescu.
Tuturor candidaţilor care batjocoresc jertfa lor şi votul vostru eu le spun: să vă fie ruşine!

Voi sunteţi cei care stricaţi Constanţa, voi sunteţi cei care ar fi trebuit să staţi acasă!”

Andrei Popescu, consilier local independent
(sursa: Facebook)