Domnul Antoniadis, președintele comunității elene din Constanța, a dat foc, iarăși, spațiului public, cu o nouă idee care să scoată din moarte clinică zona peninsulară după ce, tot el, în 2016, a mobilizat localnicii și turiștii la un mare Sirtaki pe plaja Modern, numai bun de bifat în Cartea Recordurilor. N-a fost să fie atunci, din pricină de conțopist străin neuns corespunzător, după normativul balcanic de ungere a oaspeților străini cu interese. O să fie acum, cu Stradela Vântului, pe care Toni vrea să o transforme într-un fel de momeală pentru curioșii cu bani la ei?
Pentru cine chiar n-a deschis televizorul sau internetul în ultima săptămână, să descriem, pe scurt, tărășenia. Domnul Antoniadis a propus ca autoritățile, privații și voluntarii să-și unească semnăturile, banii și mușchii într-o acțiune de reabilitare a fațadelor frumoaselor clădiri de patrimoniu și de suflet, care mărginesc a doua cea mai îngustă stradă din România: Stradela Vântului. Altminteri o locație de legendă, unde se spune c-ar fi venit să se minuneze marele Hans Christian Andersen însuși. Istoricii clatină din capete și dau mărunt din buze, dar cine suntem noi să ne punem cu o legendă? Care, după ce că atârnă greu, mai și place turiștilor. Las-așa! Apoi, această Stradelă e un fel de graniță a vechilor cartiere grecesc și armenesc ale orașului de altădată, alt prilej de povești, adevărate 100% de data asta.
Merită, așadar, o încercare. Nu, nu pentru că, așa cum s-au repezit să trâmbițeze televiziunile, se vor revărsa avoioanele cu turiști peste noi, ci pentru că AR PUTEA FI startul unei încercări reușite de implementare a unei strategii integrate de dezvoltare a turismului urban. Dacă e vreun tâmpit care are impresia de la zugrăvirea unei străzi, fie ea și a doua cea mai îngustă stradă din România, vor da năvală turiștii, îl rog să se oprească aici și să se mute la site-urile de pupat administrația-n curul acela frumos, prelungire a a mâinilor ce pot semna contracte de publicitate.
Restul, care-am mai rămas, să mergem mai departe.
Turismul urban fără simbolistică și ghizi este mort. Ori, noi nu avem nici pe una, nici pe ailaltă. Și, ce mi se pare mai grav, nu încercăm să remediem situația. Da, este foarte bine că avem finanțări pentru evenimente culturale, dar, oricât de minunate sunt ele, nu produc impactul unei statui anume, unicat, cum ar putea fi, de exemplu, cea a lui Skyrtos, cel mai mare gladiator al Cetății Tomisului. Sau a împăratului Constantin cel Mare, posibilul naș de nume al cetății Constanțiana, continuatoarea Tomisului. Costă și pare nespectaculos, dar impactul este fabulos, fiindcă generează sute de mii de fotografii și filme, care vor circula însutit în lumea noastră și-n lumea largă. Multe sute de mii de euro ar trebui cheltuiți în publicitate pentru rezultate egal spectaculoase, pe când investiția, ce să vezi, ar fi mai nimic, câteva mii de euro și-un fleac de autorizări. Ghizii urbani aproape că nu costă nimic, dar NIMENI, NIMENI-NIMENI, nu s-a oferit să le dea un spațiu, un birou, un chioșc, un cort de 3 pe 3 la intrarea în zona istorică, nu mai vorbesc să-i sprijine financiar măcar în perioada de iarnă, când și ei și Piața Ovidiu fluieră a crivăț și pagubă. Fiindcă, a spus-o inegalabil Dinică: Mâna-ntinsă care nu spune o poveste, nu primește! Iar zona istorică a orașului are nevoie de ghizi, care să-i spună poveștile, care să recomande un restaurant pe măsura poftelor turiștilor, care să conducă la o cafenea cu celebra cafea la nisip…
Va reuși Toni să treacă prin furcile caudine ale legislației încâlcite și demobilizatoare a patrimoniului, a autorizării în domeniul construcțiilor, a parteneriatului public – privat? Va reuși să învingă instinctul de consevare a funționarilor ”NU SE POATE”? Habar nu am. Pentru că e prietenul nostru, sper că da. Altfel, însă, la cum e treaba cu mecanismul balcanic de ungere…
