Un maxilar fosilizat găsit pe ţărmul insulei Skye din Scoţia i-a condus pe cercetători la descoperirea scheletului unui pterozaur care le-a arătat că aceste uimitoare reptile zburătoare şi-au mărit dimensiunile cu zeci de milioane de ani înainte de ceea ce au crezut oamenii de ştiinţă până acum, informează Reuters, citată de Agerpres.
Cercetătorii au precizat marţi că acest pterozaur, denumit Dearc sgiathanach, a trăit cu aproximaţie cu 170 de milioane de ani în urmă, în Jurasic, planând deasupra lagunelor într-un peisaj subtropical şi hrănindu-se cu peşti şi calamari pe care îi prindea cu dinţii săi întrepătrunşi, perfecţi pentru o astfel de pradă alunecoasă.
Denumirea ştiinţifică înseamnă ”reptilă înaripată” în dialectul gaelic.
Cu o anvergură a aripilor de circa 2,5 metri, Dearc a fost cel mai mare pterozaur cunoscut din Jurasic. Unii pterozauri au ajuns, în timpul perioadei ulterioare, Cretacic, la dimensiuni mai mari, comparabile cele ale unui avion de luptă. Dearc demonstrează însă că această creştere îşi are originile mult mai devreme.
Analiza oaselor a indicat că acest exemplar de Dearc nu ajunsese încă la maturitate şi ar fi putut atinge o anvergură a aripilor de trei metri când ar fi devenit adult.
Pterozaurii, care au trăit alături de dinozauri, au fost primii dintre cele trei grupe de vertebrate ce au reuşit să zboare prin forţă proprie şi au apărut în urmă cu 230 de milioane de ani. Păsările au apărut cu circa 150 de milioane de ani, iar liliecii cu circa 50 de milioane de ani în urmă.
Pterozaurii sunt printre cele mai rare vertebrate din arhiva de fosile având în vedere oasele lor fragile, unele cu pereţii mai subţiri ca o foaie de hârtie.
În vremea lui Dearc, teritoriul Marii Britanii era mai aproape de Ecuator şi exista ca o serie de insule mici şi separate. Dearc trăia alături de o menajerie de dinozauri erbivori şi carnivori, mamifere timpurii şi reptile marine.
Dearc a fost descoperit în 2017, fosila sa ivindu-se într-o zonă intermareică şi calcaroasă după scăderea nivelului a