Studenții Facultății de Arte din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța vă prezintă spectacolul de teatru “Bădăranii”, o comedie clasică de Carlo Goldoni, în trei acte, în cadrul seriei de evenimente culturale “Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” 2022.
Este un spectacol în care trei bărbați își “deranjează” nevestele cu toanele lor, doar că, la fel ca în viața reală, soțiile acționează după cum vor ele, și, mai mult decât atât, îi transformă pe bădărani în oameni cumsecade și liniștiți…
Spectacolul are loc în Amfiteatrul din parcul Tăbăcărie, sâmbătă, 20 august 2022, de la ora 21.00.
“Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a, este un Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 132712/27.06.2022.
Proiectul “Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a, este un proiect organizat de Asociația culturală pentru tineret și copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea “Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Proiectul include programe artistice, ce au ca scop delectarea cetățenilor de toate vârstele, creșterea nivelului cultural și încurajarea societății de a participa la evenimente artistice care, de cele mai multe ori, facilitează comunicarea și creează o atmosferă inedită, plăcută care aduce la suprafață partea sensibilă a fiecărui om.
“Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” este prezent și în acest an, ajungând la a IV-a ediție, având un mare succes de fiecare dată, datorită programelor complexe, dinamica spectacolelor, și, nu în ultimul rând, publicului iubitor de artă și pasionat de aceste evenimente ce implică emoții care ajung cu ușurință prin intermediul spectacolelor de teatru și de muzică.