Sala “Remus Opreanu” a Palatului Administrativ a găzduit o dezbatere cu reprezentanți ai Organizațiilor de Management al Destinației, primari din județul Constanța și alți factori interesați de dezvoltarea pe termen lung a potențialului cultural-turistic al județului Constanța în contextul regional dobrogean.
Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au anunțat că, în cadrul întâlnirii, au fost abordate aspecte legate de implementarea unei politici unitare a turismului în județul Constanța și s-au căutat soluții eficiente pentru participarea județului Constanța la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară.
“Este important să avem un concept bine definit și să acționăm unitar pentru a promova cele mai reprezentative produse turistice din județul Constanța, pe tot parcursul anului. Organizația de Management al Destinației Județul Constanța trebuie să își definească acei profesioniștii în domeniu, care să transmită un mesaj comun și să dezvolte, împreună cu OMD-urile locale, patronate și alți factori interesați, o strategie integrată de promovare turistică la nivelul județului Constanța.
Invităm prin această cale OMD-urile locale să se alăture Organizației de Management al Destinației Județul Constanța, pentru a colabora în realizarea unei strategii comune și eficiente în promovarea turistică a acestei regiuni. Împreună, putem crea și susține o imagine autentică și atractivă a acestui județ minunat, punând în valoare diversitatea și frumusețea pe care le oferă.” a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, cel care a condus lucrările dezbaterii.