Donează pentru Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană PÂRJOAIA

Dragi prieteni ai Istoriei,

Din această vară-toamnă, începem lucrările de amenajare a Taberei de la Pârjoaia, unde vom desfășura multe evenimente de popularizare practică a istoriei.

Fiindcă am fost contactați de mai multe persoane fizice care doresc să ajute în nume propriu, vom lăsa aici datele de contact bancare:
Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare
Cod fiscal: 28635062
RO94RNCB0114134651650001
BCR Constanța
Vă rugăm să menționați: PENTRU TABĂRA DE LA PÂRJOAIA

Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană PÂRJOAIA

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare a demarat un proiect ambițios și frumos, de popularizare practică a istoriei și patrimoniului dobrogean, prin organizarea de tabere tematice cu elevi din localități ale județului Constanța.

În acest sens, Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare a preluat o locație situată în satul Izvoarele (fost Pârjoaia, după pădurea cu același nume), comuna Lipnița, în proximitatea Cetății Sucidava și a Cetății de la Păcuiul lui Soare, ce urmează să înceapă a fi amenajată pentru îndeplinirea funcțiunilor sale culturale.

Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia va fi gazda unei serii de evenimente culturale – istorie, arheologie, arte plastice, literatură – în fiecare an, începând cu 2020. În lunile iulie și august, când elevii sunt în vacanță, Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia va organiza ateliere tematice pentru aceștia, unde copiii, sub îndrumarea unor specialiști, vor dezvolta abilități în domeniul istoriei și arheologiei, al artelor plastice, etc.

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare
în câteva fapte și cuvinte

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare este o asociație non-profit implicată în proiecte și activtăți culturale, încă de la înființarea sa, în mai 2011.
De-a lungul timpului, Grupul a inițiat și sprijinit mai multe proiecte, printre care:

High School Band (2011 – 2016) – un proiect de lungă durată, în cadrul căruia au fost recreate trupele de tineri muzicieni de liceu, prin recrutarea de tineri talentați, mai mult sau mai puțin instruiți, care au fost instruiți din punct de vedere muzical și îndrumați să învețe lucrul în echipă, în scopul de a se constitui în formații care să lanseze o nouă generație de muzicieni la Constanța, ceea ce s-a și întâmplat, proiectul fiind un mare succes de la început și până la încheierea sa.

High School Photo (2012 – 2014) – o serie de work-shop-uri practice și teoretice în domeniul artei fotografice, susținute de mari profesioniști în domeniu, care au condus la formarea unei noi generații de fotografi de artă, care au fondat, ulterior, prima asociație non-profit de specialitate la Constanța, S16 Vision.

Cazinoul, 100 de zile pentru 100 de ani (2011 – 2012) – o campanie complexă de conștientizare a mediilor politic și administrativ cu privire la simbolistica specială comunitară a Cazinoului, la importanța reabilitării de urgență a monumentului simultan cu păstrarea sa în proprietatea publică a orașului.

Poveștile Mării Negre (2013 – până în prezent) – cel mai mare proiect dobrogean de popularizare a istoriei și mitologiei dobrogene, care a schimbat dinamica presei locale, îndreptând atenția jurnaliștilor de presă scrisă și televiziune asupra patrimoniului cultural excepțional al tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră pentru promovarea acestuia. În cadrul proiectului au fost publicate trei volume de istorii, povestiri și legende, toate purtând numele proiectului original, Poveștile Mării Negre și au fost create un website www.povestilemariinegre.ro și o pagină Facebook, Poveștile Mării Negre.

Direct sau prin reprezentanții săi, în special președintele asociației, Valentin Coman, Grupul a fost implicat în majoritatea evenimentelor culturale mari desfășurate în ultimii trei ani la Constanța, din care amintim FITIC – Festivalul Internațional de Teatru Independent, AMARE și Art District – festivaluri de teatru de stradă, Sub Semnul lui Ovidius – recital Sarah Chang în Piața Ovidiu, Festivalul Verii, Unirea Sub Zodia reginei Maria, Sub Semnul Centenarului, Marea Unire de la Marea Neagră, etc.
Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare a sprijinit, prin capacitățile sale de comunicare și prin reprezentanții săi implicați în organizarea evenimentelor, mai multe ediții ale celor două mari festivaluri de reconstituire istorică din județul Constanța, Festivalul Antic Tomis și Festivalul de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX Medgidia.

De asemenea, prin intermediul resurselor media de care dispune, Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare popularizează activitatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a Muzeului Marinei Române și a Muzeului Militar Regele Ferdinand I – Filiala Constanța.

Președintele Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare este Valentin Coman, freelancer, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Constanța, absolvent al Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea Ovidius Constanța.

Scurt CV profesional

– Jurnalistul Anului – ales de către comunitatea organizațiilor non-profit constănțene în cadrul Galei Voluntarului în 2011.
– Laureat al Galei Zece Oameni de Valoare pentru Constanța, secțiunea MassMedia, în 2014 și 2019 – Ediție centenară.

Activitate profesională:

1997 – 2000: reporter cotidianului Observator de Constanța
2000 – 2004: director departament marketing și reporter special Jurnalul de Constanța
2004 – prezent: freelancer/ blogger, proprietar al blogului (publicație online) Constănțeanul – www.constanteanul.com
2005 – 2008: șef departament marketing și reporter special România Liberă Sud-Est
2008 – 2011: realizator tv talk show de seară în prime time Constanța TV
2012 – 2015: realizator tv talk show de seară în prime time Litoral TV
2013 – 2015: realizator show radio “Cetățenii de la 5” Radio C FM Constanța
2017 – 2018: realizator tv, emisiunea Cetățeanul Coman – Neptun TV

Proiecte în derulare

1. Poveștile Mării negre – www.povestilemariinegre.ro
2. Anghel Saligny – Eroul de oțel al Dobrogei
3. Campanii de lobby pentru reabilitarea monumentelor istorice și a clădirilor de patrimoniu din județul Constanța

Proiectele 2019 – 2020

Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană PÂRJOAIA

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare a demarat un proiect ambițios și frumos, de popularizare practică a istoriei și patrimoniului dobrogean, prin organizarea de tabere tematice cu elevi din localități ale județului Constanța.

În acest sens, Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare a preluat o locație situată în satul Izvoarele (fost Pârjoaia, după pădurea cu același nume), comuna Lipnița, în proximitatea Cetății Sucidava, a Cetății de la Păcuiul lui Soare, ce urmează să înceapă a fi amenajat pentru îndeplinirea funcțiunilor sale culturale.

Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia va fi gazda unei serii de evenimente culturale – istorie, arheologie, arte plastice, literatură – în fiecare an, începând cu 2020. În lunile iulie și august, când elevii sunt în vacanță, Tabăra de Istorie și Civilizație Dobrogeană Pârjoaia va organiza ateliere tematice pentru aceștia, unde copiii, sub îndrumarea unor specialiști, vor dezvolta abilități în domeniul istoriei și arheologiei, al artelor plastice, etc.

Constanța, te iubesc!

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare lansează o nouă serie de povești, despre locuri din memoria urbană a municipiilor din județul Constanța, dar și despre Oameni și străzile care le poartă numele.
Această șarjă nouă de povești se va materializa, începând cu anul 2020, într-o serie de scurtmetraje de televiziune ce vor fi difuzate atât în mediul online, cât și de televiziuni locale, regionale sau naționale, cărora li se vor pune la dispoziție materialele realizate, libere de drepturi de difuzare pentru o perioadă de un an.

BLACK SEA TALES

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare demarează implementarea unei noi extensii a proiectului Poveștile Mării Negre, în cadrul căreia vor fi traduse textele publicate până în prezent în șapte limbi de circulație mondială: engleză, germană, italiană, franceză, poloneză, ebraică, rusă.
Textele traduse vor fi încărcate pe o platformă online special construită pentru o relație cât mai prietenoasă cu utilizatorii acestor limbi, pentru ca aceștia să poată lua contact cât mai repede și mai ușor cu platforma și să cunoască mai ușor și mai bine Dobrogea, cu subtilitățile ei culturale.

Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanța

Apărăm și promovăm Istoria!
Susținem și îmbogățim binecunoscutul proiect Poveștile Mării Negre!
Suntem implicați în organizarea Festivalului Internațional de Jocuri și Reconstituiri Istorice Dapyx Medgidia și în organizarea Festivalului Antic Tomis.
Reprezentăm cu cinste Constanța la festivaluri antice din România și străinătate.
Susținem comunicarea într-o bună parte din proiectele culturale care se desfășoară în Municipiul Constanța.